Indicele MSCI Frontier Markets 100 este un indice investibil, pe a cărui structură sunt create mai multe fonduri deschise tranzacționate la bursă – ETF-uri.
Între timp, structura acționariatului 123ContactForm s-a schimbat, compania avându-i în prezent ca acționari și pe antreprenorul local Adrian Gheară, precum și fondul de investiții
În prezent circa două treimi din vânzările companiei vin prin intermediul unităților bancare, iar cel mai probabil Raiffeisen Leasing își dorește menținerea acestei structuri de distribuție
Autorii raportului propun, la finalul documentului, „înființarea unei structuri specializate de control și management la nivel central, precum și la nivelul fiecărui minister, cu atribuții
Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială din reprezentanți ai Băncii Naționale a României, ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai Guvernului și va funcționa ca structură
Chiar dacă, la acest moment, în structura și managementul Fondului nu se mai regăsește rațiunea pentru care acesta a fost înființat, devenind doar un vehicul de speculă pentru fonduri
prevăzută “inițierea unui proces cuprinzător de revizuire a apărării, având la bază principiile procesului de planificare a apărării în cadrul NATO, în scopul dezvoltării unei structuri
Burduja este unul dintre cei mai experimentați bancheri de corporate de pe piața locală, contribuind la construcția actualei structuri de bancă universală a Raiffeisen.
În ce privește structura organizatorică anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), în cursul anului trecut au intervenit modificări în urma intrării în vigoare a noului