Documentul oferă informații clare și comparabile investitorilor și asigură o platformă pentru alinierea la viitoarele cerințe de raportare UE, în temeiul Regulamentului privind publicarea
reglementare a stabilit o barieră ridicată pentru jucătorii care doresc să beneficieze de PSD2, pe parcursul procesului de autorizare noi am ajuns să înțelegem rațiunea numeroaselor cerințe
asemenea, peste jumătate dintre respondenți – adică 56% – consideră că organizațiile lor au ocolit procesele de securitate cibernetică pentru a facilita implementarea noilor cerințe
„Deși vorbim despre joburi care se adresează atât candidaților entry level, cât și celor cu experiență, angajatorii au o serie de cerințe destul de specifice, precum studii universitare
La finalul primei sedinte de tranzactionare, actiunile Hidroelectrica erau cotate la 110 lei (plus 5,77%), ceea ce ofera companiei o capitalizare de 49,5 miliarde lei (10 miliarde euro
Microsoft face aluzie la aceasta într-o declarație în care explică decizia sa de a retrage de pe LinkedIn: „Ne confruntăm cu un mediu de operare mult mai provocator și cu cerințe mai
În ultima perioadă, am văzut investiții în domeniul automotive, în farma, în materiale de construcții, reciclare, domenii variate și care adresează atât salarii diferite, cât și cerințe
Pandemia de Covid-19 a influențat inclusiv piața medicamentelor, iar companiile cu fabrici locale au fost nevoite să se adapteze noilor cerințe din piață din partea consumatorilor.
menținerea continuă a unui nivel optim de fonduri proprii eligibile (minimum requirements for own funds and eligiable liabilities – cerințele MREL), iar îndeplinirea acestor cerințe
milioane euro pe an fiind numai economiile anuale obținute ca urmare a simplificării normelor privind prospectul
În plus, pachetul de măsuri va duce la simplificarea anumitor cerințe