Banca Comercială Română (BCR), controlată de austriecii de la Erste Group, a înregistrat un profit net de 2,32 mld. lei (469 milioane de euro) în 2023, în creștere cu 33% față de rezultatul
Alibaba Group conduce o rundă de finanțare de cel puțin 600 milioane de dolari pentru startup-ul AI chinezesc MiniMax, lansând al doilea său deal major din acest an în căutarea creșterii
Banca Transilvania și Vienna Insurance Group, prin Carpathia Pensii, se luptă pentru a cumpăra BRD Pensii, care are în spate Pilonul II de pensii private și Pilonul III de pensii facultative
Cei mai mari exportatori ai Serbiei pe 2023 au fost trei companii cu capital chinezesc: Zijin Mining, Zijin Copper și HBIS Group, a anunțat ministerul sârb de finanțe, potrivit Serbian
companii cu activitate în România, în urcare cu 18% ♦ Poziții neschimbate la Aquila, MedLife și Globalworth Real Estate Investments ♦ Creștere a participației la Sphera Franchise Group
Alibaba Group Holding Ltd. a condus cea mai mare rundă de finanțare pentru un startup chinezesc de inteligență artificială, cea mai recentă dintr-o serie de investiții considerabile
CC Trust Group, o afacere de familie fondată și deținută de omul de afaceri elvețian Claudio Cisullo, a vândut 10 milioane de acțiuni la dezvoltatorul imobiliar One United Properties
de referință BET, dinamică determinată în principal de scăderea acțiunilor Electrica cu 2,24%, Romgaz cu 1,88%, One United Properties cu 1,2%, Hidroelectrica și Sphera Franchise Group
Alibaba Group Holding a dezvăluit o rețea mai largă de participații ale guvernului chinez la companiile decât se știa anterior și a făcut acest lucru sub presiunea unei anchete din
Compania bulgară Green Profit și compania de explorare și producție de petrol și gaze United Energy Group din Hong Kong au semnat un contract pentru construirea unei centrale solare