urmărește să atingă o cifră de afaceri pro-forma de 340 mil. euro în 2021 după ce în acest an compania a mizat puternic pe achiziții și a încheiat mai multe tranzacții, care se văd în final
Spitalul privat Sanconfind din Câmpina, cu o capacitate de 90 de paturi și deschis în 2015, se va apropia până la final de an de pragul de 30 milioane de lei iar pentru anul viitor
♦ La final de februarie, premierul Nicolae Ciucă anunța că noua schemă de sprijin pentru consumatorii de gaze și energie va presupune un efort bugetar de 14,5 mld. lei ♦ Tot el, alături
Cifrele Comisiei Naționale de Prognoză estimează că investițiile ar urma să crească în acest an cu 7%, iar consumul final cu 4,3% (5,1% consum privat și 1,8% consum guvernamental).
Cea mai mare ofertă de vânzare de acțiuni din istoria României a ajuns la final, iar acțiunile Hidroelectrica (H2O) au fost subscrise în cele opt zile de 4,7 ori pe tranșa micilor investitori
Cu conflictul dintre Jack Ma și guvernul chinez apropiindu-se de final după aproape trei ani, devine clar cât de costisitor s-a dovedit acesta a fi pentru companiile sale, Ant și Alibaba
subscriere în platformele brokerilor pentru cea mai mare ofertă publică de acțiuni din istoria României și cea mai mare din Europa în 2023, tranșa micilor investitori fiind subscrisă la final
Țările UE va trebui să își reducă emisiile de carbon cu peste 30% în următorii opt ani, în baza unui pachet legislativ discutat în prezent, obiectivul final fiind scăderea emisiilor
Octavian Lazăr, acționarul complexului hotelier Caro Hotels, de pe strada Barbu Văcărescu din zona de nord a Capitalei, spune că procesul de modernizare a celor 85 de camere a ajuns la final