Fondurile de pensii pot investi în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor sau de state membre UE într-un procent mai mare de 70%, modificarea limitei fiind una temporară pe
Tot statisticile arată că angajații de la stat câștigă, în medie, cu 19% mai mult decât cei din privat, întrucât joburile de la stat sunt în mare parte „de birou“, angajații au poate
Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Hi-tech Materialul a apărut în ediția din 13 iulie 2026 a Ziarului Financiar.
Un număr de 10.185 de companii au solicitat ajutor de stat din schema de ajutor HoReCA, prin care acestea primeau 20% din pierderea de cifră de afaceri înregistrată în 2020 față de
Cea de-a opta ediție a programului „Rabla“ va demara oficial joi, 5 aprilie, după mai bine de trei luni de așteptări din partea dealerilor auto, cu un volum inițial de 30.000 de vo...
În 2011, craioveanul a pus bazele firmei Roby-Ro SRL-D și a accesat fonduri nerambursabile acordate de către stat tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani care vor să-și dezvolte o