În mediul urban sunt 8.750 de bancomate, în timp ce în mediul rural sunt doar 1.077 de bancomate (ATM-uri; folosite în general pentru retrageri sau depuneri de numerar), iar BNR atrage
ce în ce mai mare, pe tot mai multe afecțiuni, dar și pe boli oncologice, iar toți cei care vin la spitalul privat Sanconfind din Câmpina întreabă dacă pot beneficia de servicii medicale
Profitul net al companiei Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București, care desfășoară alte activități de servicii privind tehnologia informației, parte a grupului american
Reprezentanții MBDA, companie producătoare de sisteme de rachete unde este acționar și Airbus, au vorbit, în cadrul unei întâlniri restrânse cu presa din România, despre sistemul l...
panouri termoizolante Topanel din Râmnicu Vâlcea, controlat de un offshore din Cipru și condus de Sorin Boureanu, fratele omului politic Cristian Boureanu, a angajat 12 oameni din Sri
EasyPay, furnizor de terminale self-service cu operațiuni în 28 de țări, lansează o soluție de recepție digitală pentru clinici medicale, pentru care estimează o investiție totală de
Termenii și condițiile de pe site-ul cel.ro arată că magazinul online este operat acum de o nouă companie, SC Brand Design Team SRL, înființată în anul 2017, și care este deținută de
Compania a apărut pe piața locală în 2003 și operează clinicile private de dializă cunoscute sub brandul Fresenius Medical Care, arată datele de pe site-ul companiei.