Spitalul Sf. Constantin din Brașov, care a fost deschis în 2011, controlat indirect de antreprenorul Mihai Miron (grupul Ropharma), a finalizat primele nouă luni din acest an...
Hidroelectrica estimează pentru primele nouă luni ale anului un profit de 1,13 miliarde lei, în creștere cu 30% față de perioada similară a anului trecut, mizând pe 1,4 miliarde l...
Investițiile străine directe au crescut în primele șapte luni din an cu 28%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 2,3 miliarde de euro.
Investițiile directe au însumat în primele opt luni din an 2,7 miliarde de euro, în creștere cu 19,2% față de aceeași perioadă a anului 2015, ritm în care ar putea depăși la finalu...
Rabla Plus face parte din cele 11 măsuri care vor fi finanțate cu 840 de milioane de euro, printre aceste măsuri se numără și programele Rabla și Casa Verde.
Afacerile companiei locale Wizrom Software, specializată în furnizarea de soluții software de business și controlată de familia de origine israeliană Davidai, au înregistrat anul t...
Râmnicu Vâlcea a obținut în primul trimestru un profit net de 1,7 mil. euro, mai mare cu 76% față de primele trei luni din 2016, în timp ce afacerile au crescut la 49 mil. euro, plus
În plus însă compania are în plan să dezvolte în următorii ani alte două verticale de business – zona de stimulare a îmbătrânirii active și cea legată de utilizarea datelor colectate
În plus însă compania are în plan să dezvolte în următorii ani alte două verticale de business – zona de stimulare a îmbătrânirii active și cea legată de utilizarea datelor colectate