structurală între rural și urban, iar din perspectiva incluziunii financiare, trebuie să fie acoperite ambele ca bancabilitate, a spus Florin Dănescu, președinte executiv al Asociației
numărau 395.729 de investitori la finele lunii mai 2021, cu 12,7% sau 44.627 de investitori mai mult față de decembrie 2020, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la Asociația
crescut în primele patru luni cu 32%, la 34 miliarde lei, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, când s-au acordat împrumuturi în valoare de 25,7 miliarde lei, arată datele Asociației
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR și membru al asociației analiștilor financiari CFA România, are investiții de 201.759 de lei în acțiuni Sphera Franchise Group
Bogdan Neacșu, noul președinte al ARB – Asociația Română a Băncilor și CEO al CEC Bank, este unul dintre speakerii Conferinței ZF Bankers 2021, 6-7 iulie, începând cu ora 9.00.
Adrian Codîrlașu, vicepreședintele CFA România, asociația analiștilor financiari, spune că avansul economic al României aduce deficite în creștere – deficitul bugetar și de cont curent
Prețurile materialelor de construcții precum lemnul și oțelul au scăzut cu 10-15% pe măsură ce firmele locale au găsit alți furnizori, arată un studiu al asociației din industria de
vietii lor, cand stau pe munti de cash din dublarea si triplarea preturilor bunurilor sau serviciilor vandute, ceea ce a se generat inflatia de care se plang, angajatorii din “asociatiile
Potrivit Asociației Benzinăriilor Independente din Ungaria, există probleme de aprovizionare cu carburanți la benzinăriile mici din 105 locații de pe întreg teritoriul țării, scrie