Endava a anunțat în iunie deschiderea a două noi birouri în România, la Timișoara și Brașov, urmând să ajungă astfel la șapte centre de dezvoltare software pe plan local.
Cele mai multe CV-uri sunt primite pentru joburile din vânzări, relații clienți/call center, administrativ/logistică, marketing, e-commerce, bănci sau IT, iar candidații care aplică
Astfel, abilitățile dobândite de români încă din timpul școlii atrag investițiile de astăzi în centre de servicii, un sector care a devenit un motor de creștere economică.
asociat într-un proiect științific din domeniul medicinei genomice prin intermediul super-computerului său Watson, care va oferi tratamente personalizate pacienților diagnosticați cu cancer
Cel mai scump medicament înregistrat în România este un flacon de 40 de mililitri de Yervoy, produs folosit pentru bolnavii de cancer în faze avansate, care atinge 78.853 de lei (aproape
României, Ministerul Sănătății propunând ca lista care interzice exportul unor medicamente să fie completată cu această substanță pentru tratamentul hepatitei și cu o alta pentru cancer
Unifarm pentru achiziția a 34 de medicamente oncologice care nu se găsesc pe piața românească, astfel încât să poată fi eliminate disfuncționalitățile în tratamentul pacienților cu cancer
Unifarm pentru achiziția a 34 de medicamente oncologice care nu se găsesc pe piața românească, astfel încât să poată fi eliminate disfuncționalitățile în tratamentul pacienților cu cancer
În cele 12 luni de când Better Cotton Initiative, printre ai cărei membri se numără Nike și Walmart, a publicat o declarație cu privire la suspiciunile privind munca forțată din regiunea