Compania S Group Holding din Cehia, care a finalizat anul trecut proiectul de birouri Green Gate de lângă Piața Chirigiu din Capitală, este interesată de două noi investiții în București
Radu Ionescu, 35 de ani, antreprenorul care a vândut recent împreună cu Dragoș Grigoriu agenția de publicitate digitală Kinecto către britanicii de la Aegis Group pentru 5 mil. euro
Tymbark Maspex, cel mai mare producător local de nectaruri, care a intrat anul acesta pe piața de 45 mil. euro a snackurilor prin achiziționarea unor branduri de la Pan Group Craiova
Dan Barna, fondator și partener al firmei de consultanță în fonduri europene Structural Consulting Group, spune că o prioritate a noului ministru al Fondurilor Europene trebuie să fie
Omniasig, comanie deținută de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a înregistrat la finalul primelor nouă luni din 2023 un volum al primelor brute subscrise de peste 1,7 mld
DN Agrar Group (simbol bursier), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, înregistra o creștere de 5,1% a acțiunilor spre finele ședinței de tranzacționare de luni de la
Omniasig, companie deținută de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a înregistrat la finalul primului semestru (S1) din 2023 un volum al primelor brute subscrise de peste 1,1
Cei mai mari jucători din online, din punctul de vedere al numărului mediu lunar de clienți unici, au fost în 2011 - la fel ca în anul precedent - Mediafax Group, Q2M și PRO TV, conform
Peste 2.500 de manageri din companiile locale au fost prezenți ieri la un eveniment în București la care a venit miliardarul britanic Richard Branson, 61 de ani, fondatorul Virgin Group
Sixt Rent A Car România, parte a New Kopel Group, și-a mărit flota auto, care va depăși 600 de autovehicule în sezonul de vârf, extinderea urmând să susțină o creștere a cifrei de afaceri