Global Payments, furnizor de servicii care are în portofoliu 315 florării din România, a anunțat că vânzările de flori cu plata cu cardul s-au ridicat la peste 1,6 milioane lei în
Proiectul este dezvoltat de Winners Park Invest, companie controlată indirect de Horia Ciorcilă, președintele Banca Transilvania, unitatea urmând să fie inaugurată în primăvara anului
Vom continua să investim în oameni, produse și tehnologie, întărind poziția noastră pe piață atât prin creștere organică responsabilă, cât și prin eventuale achiziții“, afirmă Horia
„Am încheiat un an atipic, fără precedent și suntem mulțumiți de faptul că rezultatele noastre au depășit previziunile conservatoare din bugetul inițial“, spune Horia Ciorcilă,
Administratorii de fonduri mutuale din România au înregistrat un declin istoric al activelor aflate sub gestiune în 2022, respectiv 31% pe fondul schimbărilor geopolitice majore și...
Numărul investitorilor în fonduri de investiții cu expunere exclusiv pe acțiuni ajungea la sfârșitul lui ianuarie la un nivel record de peste 52.000, a declarat Horia Gustă, președintele
Horia Braun, director general al Erste Asset Management, spune că bursa românească are șanse să-și mențină caracteristica pozitivă, respectiv randamente atractive ale dividendelor
Dacă privim în acest context global și în comparație regională, leul manifestă de fapt o stabilitate destul de bună, susținut fiind probabil de un diferențial de dobânzi semnificat...
Răspunsurile vor veni de la Gabriel Țecheră, director de guvernanță corporativă și relații cu investitorii la transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services (TTS), Vlad
ar avea nevoie de un regulament de consum elaborat de autorități, însă temerea este ca publicul să perceapă această o astfel de inițiativă drept constrângătoare, este de părere Horia