Monica Zdrancota, director de resurse umane, Premier Restaurants România
Joburile disponibile includ crew member, responsabil cu pregătirea produselor sau servirea clienților, barista
Intervalul de circulație a trenurilor va fi, într-o primă fază de 8 minute, urmând ca apoi, să reducem acest interval la 4 minute”, a declarat Mariana Miclăuș, directorul general Metrorex
„Putem spune că această ediție a fost cea mai bună din ultimii șase ani, comparându-se în ceea ce privește numărul de expozanți și suprafața ocupată cu cea din 2008“, spune Mariana
Following the court’s decision, Info-Dip Insolvency SPRL and RVA Insolvency Specialists SPRL on Monday requested Prodlacta’s shares be suspended from trading in Bucharest.
. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în aprilie, iar acum se toarnă asfaltul și va fi gata până la finalul anului
Tot ce s-a putut s-a reprogramat“, a spus pentru ZF Maria Magdalena Copăceanu-Turcu, director financiar-contabil în cadrul Spitalului de ortopedie Azuga.
Oltchim a intrat în procedură de insolvență în ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.