Aeroportul Internațional ’’Ștefan cel Mare" din Suceava, subordonat Consiliului Județean Suceava, a accesat un proiect european de 65 mil. lei (peste 13 mil. euro), finanțat prin Programul
Contextul economic intern și internațional, dominat de presiuni inflaționiste și de incertitudini geopolitice, determină companiile care activează în România să acorde o atenție sporită
Fondul Monetar Internațional a majorat prognoza privind creșterea economică a României în 2022, de la 3,5% cât estima în vară, la 4,8%, susținută în special de cererea internă.
Aeroportul Internațional ’’Traian Vuia’’ din Timișoara va investi 136 mil. lei (27,5 mil. euro), din fonduri europene, pentru creșterea nivelului de siguranță.
Serbia poartă negocieri privind un acord standby de 2,45 miliarde de euro cu Fondul Monetar Internațional care să-i susțină economia în criza economică actuală, a anunțat premierul
Operatorul internațional de servicii de fertilizare in vitro Future Life, deținut de fondul de investiții CVC Capital, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al CytoGenomic Medical
Compania de consultanță Premier Hospitality, controlată de Călin Ile și Lucian Marinescu, devine prima companie locală certificată de grupul hotelier internațional Marriott.
dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România, care gestionează o rețea de conducte de peste 2.500 de kilometri, cea mai mare a unui operator neafiliat vreunui grup internațional
În acest domeniu, Trans Sped oferă o serie de soluții de transformare digitală recunoscute internațional, precum EasyStream (Document Management System), certificate digitale, soluții