transformarea Uniunii Europene într-o societate echitabilă și prosperă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care să nu existe emisii nete de gaze cu efect de seră
În extra-sezon, pentru a putea livra, producătorii au nevoie de sere încălzite.
„Pe de-o parte e vorba de o investiție în sere pe care unii nu o pot acoperi.
Cu runda nouă, compania vrea să dubleze afacerea în 12-18 luni, să lanseze un produs self-serve pentru echipe mai mici și să deschidă piața din Brazilia.
Sanofi-Aventis România SRL a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 839,8 mil. lei (190 mil. euro) și un profit net de 11,8 mil. lei (2,7 mil. euro), potrivit datelor Registrului
Mateescu, 44 de ani, a devenit cunoscut pe piața imobiliară ca director general al Raptis Kavouras SRL, firmă deținută de grupul grecesc cu același nume, cu care a preluat în iulie
Un alt acționar semnificativ al Scut este Alexa Business & Investment SRL din Constanța, cu un pachet de 18% din acțiuni, iar restul de 3,2% din titluri aparține altor investitori
Aplicația a fost dezvoltată de Breeze Mobile, agenția de marketing mobil din grupul de comunicare Leo Burnett, pentru Blitz TV SRL, care deține o rețea de 300 de ecrane în stațiile