Cererea pentru vehiculele electrice a accelerat în al doilea semestru din 2019, peste 1.960 de unități fiind înmatriculate în această perioadă, în creștere cu 210% față de semestru...
Retailerii din SUA se pregătesc pentru un nou val de închideri de magazine în acest an, șoc care ar putea eclipsa seria de cutremure care a zguduit industria anul trecut, scrie Business
România stă astfel mai bine decât Germania, Elveția, Franța sau SUA, state unde salariul mediu și puterea de cumpărare sunt incomparabil mai mari ca pe plan local, potrivit unui raport
Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas, a afirmat în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2020 că primele extracții de gaz din perimetrul Midia al Mării Negre s-ar putea realiza în primul
devansat retailerii bazați pe bunuri la capitolul închirieri de spații pentru prima dată în istorie, o situație creată în mare parte de înmulțirea dramatică a saloanelor de coafură, spa-urilor
Deficitul comercial al SUA a atins cel mai ridicat nivel din anul 2008 atât în luna decembrie, cât și pe întregul an 2017, complicând eforturile președintelui Trump de a-și respecta
Rezultatul muncii noastre de o viață nu poate sta în pixul unui politician. Oricare ar fi el.
Dan Sucu – presedinte al Confederatiei Patronale Concordia (www.concordia.ro)
În ceea ce privește SUA, minutele ședinței din noiembrie a băncii centrale americane, Fed, sugerează că o nouă majorare de dobânzi rămâne posibilă, dar oficialii acesteia nu se grăbesc