Branduri precum Doina, Ursus, Rom sau Dero au în spate o istorie de peste patru decenii și deși pe piața locală au intrat și au ieșit, mai ales în ultimii ani, alte mii de branduri,
Rom a terminat anul trecut cu vânzări în volum de peste 30 de milioane de bucăți, cu o valoare estimată de ZF la peste 6-7 mil. euro, comparativ cu liderul la nivel mondial Snickers
În condițiile în care evaziunea fiscală provenită din comerțul cu alcool, țigări sau cereale se ridică la miliarde de euro, anchetarea unor profesori inclusiv cu mijloacele SRI devine
Președintele Comisiei de Cultură a Camerei, deputatul PDL Raluca Turcan, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că parlamentarii sunt datori să elaboreze un nou proiect de...
La rândul său, reprezentantul SRR, Constantin Pușcaș, a precizat, la solicitarea membrilor comisiei de buget-finanțe, că societatea a cheltuit în 2010, suma de 460.000 lei.
românilor pentru vacanțe în destinații exotice, pachete care solicită bugete de câteva mii de euro, este în creștere în ultimii ani, insulele din Oceanul Indian precum Maldive, Mauritius, Sri
Mediafax Group a depus luni plângere penală pe numele celor care au redactat și semnat protocolul PG-SRI nr. 00750/003064, din 2009, fiind nominalizate șase posibile infracțiuni, printre
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care fondul de investiții Mazarine Energy România SRL preia 19 acorduri petroliere aparținând OMV Petrom SA.