Transportatorul de țiței prin conducte și căi ferate Conpet Ploiești (COTE) își va anunța joi, 26 ianuarie, rezultatele preliminare pentru anul 2016 și va deschide astfel sezonul
Transportatorul național de țiței prin conducte și căi ferate Conpet Ploiești (COTE), inclus de pe 20 martie în indicele de referință BET, propune repartizarea unor dividende tradiționale
Acțiunile transportatorului de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) au scăzut cu 9,3% ieri, în ziua ex-dividend, în care investitorii au ales să marcheze profitul după ce
Capitalizarea bursieră a Conpet Ploiești (COTE), transportator de țiței, a crescut cu 4,84% în ultima lună, în condițiile în care indicele BET, referința bursei locale, s-a depreciat
Compania Nuclearelectrica afișează un randament de 70%, fiind urmată de transportatorul național de gaze și țiței Conpet Ploiești (60%), Transgaz (56%) și Romgaz (51%), potrivit
Transporatorul național de țiței și gaze naturale Conpet Ploiești (COTE) și Transgaz (TGN), companie care transportă peste 90% din gazele naturale consumate în România, vor plăti de
Conpet Ploiești (COTE), transportatorul național de țiței și gaze naturale, a încheiat un contract de aproape 70 milioane de lei cu Petrotel Lukoil pentru transportul petrolului din
Compania Nuclearelectrica afișează un randament de 70%, fiind urmată de transportatorul național de gaze și țiței Conpet Ploiești (60%), Transgaz (56%) și Romgaz (51%), potrivit calculelor
Electrica, Conpet sau Nuclearelectrica sunt doar câteva din companiile care au în luna iunie ultima dată de cumpărare acțiuni pentru a beneficia de dividendele din profiturile pe