El a susținut că, în schimb, Guvernul “nu s-a abținut de la a aloca bani clientelei politice, în special baronilor locali ai PDL”, criteriul fiind exclusiv politic.
Legea referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfășura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce privește referendumul menționând un interv...
prezent, capitalizarea Rompetrol Rafinare este de 295 mil. euro, iar pachetul statului valorează 132 mil. euro, adică doar un sfert din suma pe care Ministerul Finanțelor ar fi trebuit s-o
La ING aceste evoluții s-au tradus prin creșterea cu 7% a numărului de asigurări noi încheiate, în paralel cu scăderea cu 17% a numărului de contracte răscumpărate și reziliate”
Datele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale arată că România a fost prima țară din lume unde s-a produs petrol, în anul 1857, și tot în România a fost înregistrată prima producție
Premierul Mihai Răvan Ungureanu a participat, sâmbătă, la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Istorie, care s-a desfășurat la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza
Leul s-a depreciat cu circa 1% în fața monedei europene de la începutul acestui an, iar deocamdată nu există semnale în direcția unei reveniri a cursului către pragul de 4,3 lei/euro
construcții Dafora Mediaș (DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, au scăzut cu 15% anul trecut, de la 219,2 milioane lei la 185,6 milioane lei, iar profitul net s-a