Compania de asigurări de viață Aegon România, parte a grupului financiar internațional Aegon, a încheiat anul 2022 cu un volum al primelor brute subscrise de 165,7 mil. lei, în creștere
Așa-numita tranziție către o nouă ordine mondială bazată pe mai mulți poli a generat o tendință de reversare a globalizării în domeniul comerțului internațional, care duce la o creștere
O delegație a Fondului Monetar Internațional condusă de Jan Kees Martijn, șeful misiunii pentru România, începe luni o vizită de patru zile în România, în cadrul întâlnirilor periodice
Fondul Monetar Internațional și-a majorat prognoza privind creșterea globală în acest an, datorită unei expansiuni neașteptate în SUA și a stimulentelor fiscale din China, lansând,
Studii Economice din București s-a clasat în primele 10% universități din lume, ocupând locul 1.095 dintr-un total de 11.989 de instituții, potrivit celui mai recent clasament internațional
Kristalina Georgieva, managing director al Fondului Monetar Internațional, este interesată de un al doilea mandat de cinci ani la cârma instituției globale și este pe cale să obțină
O delegație a Fondului Monetar Internațional condusă de Jan Kees Martijn va vizita România în perioada 29 ianuarie – 1 februarie pentru întâlnirea periodică pe care instituția o are
semnificativ atât în dezvoltarea conducerii școlilor, cât și în dezvoltarea întregului sistem de educație, susține Lucian Maican, general manager al Systematic, un producător internațional
depășit 1,1 miliarde de lei în 2023, cu 40% mai mult față de 2019, când era la 816 milioane de lei, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piață Euromonitor International
Piața de regenerabile din România cunoaște un interes în investiții fără precedent atât datorită cadrului internațional care încurajează tranziția accelerată, dar și a obligației de