„Anul acesta ne-am propus să vindem 100.000 de sticle, iar pe termen lung țintim să ducem vinurile cramei pe piața din America. “
Pe plan extern, firma exportă vin în Elveția, Belgia
Astfel, România are aproximativ 80 – 90 de bugetari la o mie de locuitori, mult față de țări mai dezvoltate precum Germania, care are 69, Italia și Spania care au câte 61, Belgia
rândul românilor care își caută încă din luna mai un loc de muncă în străinătate sunt Anglia (în ciuda procesului recent de Brexit), fiind urmată de Olanda, Germania, Franța și Belgia
În Belgia oamenii stau în locuințele lor la 17-18 grade la proprira lor alegere, numai că stau îmbrăcați. Noi nu vrem să stăm îmbrăcați în casă”, a spus ea.
Principalele piețe externe către care Optimedia face livrări sunt Belgia, Italia, Franța, Canada, Austria și Elveția, iar pentru anul 2013 Pantiș speră ca exporturile să reprezinte
Astfel, în timp ce în primele nouă luni prețul mediu de vânzare al energiei verzi produsă de portughezi în parcurile eoliene era de 88,5 euro pe MWh în Franța, 112 euro în Belgia și
De asemenea, spitalul oferă expertiză internațională prin colaborarea cu profesorul Dirk Uyttendaele, specialist în chirurgia spinală la Universitatea de Medicina Ghent din Belgia.
Potrivit datelor ministerului, reprezentanți ai operatorilor naționali poștali din Austria, Belgia, Germania, Italia, Marea Britanie și Suedia și-au manifestat interesul pentru intrarea