controlul asupra acestora, motiv pentru care astfel de operațiuni ar trebui privite cu mai multă deschidere de către autorități, consideră Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare la Goldring
Răspunsurile sunt oferite în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi de Radu Cojoc, broker la Goldring, care a discutat inclusiv despre evoluția randamentelor titlurilor de stat,
Reducerea TVA la pâine în toamna lui 2013 de la 24% la 9% a avut ca rezultat economii de circa jumătate de miliard de euro pentru populație, potrivit lui Aurel Popescu, președintele Rompan
Ce au în comun compania aeriană Tarom, ciocolata Rom, compania de asigurări Asirom, editura Polirom și cele mai importante două companii din sectorul local al energiei Petrom și Rompetrol
Compania Grup Feroviar Român, cea mai importantă companie a grupului Grampet și cel mai mare operator privat feroviar din România, a avut anul trecut afaceri de 692 mil. lei, după
♦ Compania de curierat Sameday a crescut de la 165 mil. lei în 2019 la 600 mil. lei în 2021, rezultat cu care se află între cele mai dinamice zece companii din transporturi, potrivit