Autoritățile de reglementare americane au preluat duminică controlul unei a doua bănci și au anunțat măsuri de urgență pentru a atenua temerile că deponenții și-ar putea retrage ba...
Decizia BCR de a majora dobânzile remunerate clienților retail la depozitele în lei spre 8%, precum și reintroducerea depozitelor în valută în oferta băncii au venit ca răspuns la...
Piața de curierat, unul dintre cele mai dinamice sectoare din transport și logistică, ar putea să ajungă anul acesta la 500 de milioane de euro, chiar dacă anul 2019 este caracterizat
Au urmat apoi achiziții mai mici ale fondului de investiții care să întărească poziția Urgent Cargus, respectiv preluarea TCE Logistică, CRX și Otto, iar ulterior fondul a preluat
Mai exact, compania de curierat express DHL a semnat un acord pentru vânzarea companiei de curierat intern Cargus către fondul de investiții Abris Capital Partner.
Sunt, în general, operatori logistici foarte mari, la care noi lucrăm ca subcontractori.“
Cei mai mari clienți sunt DHL și Freya (Danemarca) și Ewals din Olanda.
Aceasta are peste 100 de membri, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu, însă printre fondatori se numără Alison Hayes (textile), DHL Internațional România (logistică), GlaxoSmithKline
Judecătorii Curții Constituționale (CC) au decis, joi, că hotărârea Parlamentului privind numirile în noul Consiliu de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) nu