♦ Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață, companii deținute de VIG în România, au ajuns la subscrieri de 755,8 mil. euro în 2022 ♦ Volumul subscrierilor celor trei companii din
O consultație la ORL, pediatrie sau altă specialitate, ce include proceduri diagnostice simple, a ajuns la 180 de lei, față de 150 de lei anterior, potrivit datelor din piață
tehnice necesare și să poți vedea cum merge business-ul dar fiecare companie are propria abordare”, spune Medina care și-a început cariera în 2003 ca parte a echipei de servicii Web a celor
Bursa de la București a deschis prima ședință a săptămânii în scădere, singurul indice care a rămas verde fiind BET-Fi, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, cu un plus de
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, a transmis joi un mesaj pentru cei aproape 32.000 de acționari, făcând o analiză a situației actua...
Evoluția cererii pentru credite a fost una bună în 2020, cu excepția celor două luni de stare de urgență, iar acest trend ar putea să continue în 2021, astfel că nu vom vedea
Iar dacă punem împreună câștigurile celor mai profitabile cinci bănci se ajunge la 3,5 mld. lei, adică aproape 78% din câștigul total al sistemului românesc.