Producătorul sucevean de pavele, borduri și rigole Symmetrica, deținut de Florentina-Mihaela Stanciu și Florin-Cristinel Stanciu, a inaugurat o nouă fabrică în localitatea Șintereag
a 13,7% din acțiunile deținute de stat la Electrica Muntenia Sud (EMS), operațiune din care estimează că va obține aproximativ 375 milioane euro, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin
Ministrul de Finanțe, Florin Georgescu, a declarat, luni, după întrevederea cu grupul parlamentar al PSD din Cameră, că stabilizarea situației din Grecia va crea și României premise
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința USL, că liderii Uniunii vor participa la campania electorală indiferent de funcțiile pe care le ocupă instituțional, vicepremierul Florin
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința USL, că liderii Uniunii vor participa la campania electorală indiferent de funcțiile pe care le ocupă instituțional, vicepremierul Florin
privatizări vor fi investite în companii de stat strategice din domeniul energetic și de transport, unde România are resurse neexploatate, a declarat vineri, ministrul Finanțelor Publice, Florin
miniștrilor pentru stabilirea strategiei de negociere cu FMI, printre care atât ministrul Justiției, dar și șefii ANAF și ANRMAP, la discuții fiind prezent și fostul ministru de Finanțe Florin
Începutul de an financiar glorios s-a tăiat ieri brusc: euro a revenit la valoarea de start pe 2013, iar cererea spectaculoasă pentru bondurile în lei s-a evaporat la fel de repede
Lanțul hotelier Bacolux, controlat de frații Marius și Florin Băzăvan, din care fac parte hotelurile Diana și Afrodita din Băile Herculane, va deschide în sezonul de anul viitor
Florin Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcții Temad din Brașov, cu afaceri de 42 mil. euro în 2020: „Deși am făcut unele încercări, avem doar o prezență palidă