investiții, membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, a devenit cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, în contextul în care la finele lunii iunie 2022 avea sub
pentru noile tehnologii, precum inteligența artificială, având în vedere că soluțiile IT sunt deja pe piață și sunt folosite la nivel global, existând riscul ca AI-ul să „scăpe de sub
Aproape 60% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au obținut note sub 5 la matematică, iar peste un sfert au luat note cuprinse între 1 și 4,99 la limba
tuturor tranzacțiilor cu acțiuni a fost de 40,4 milioane de lei, ușor peste cea din sesiunea precedentă, iar rulajul pe toate instrumentele financiare a ajuns la 43,5 milioane de lei, sub