Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 25 mai 2023 a Ziarului Financiar.
Lucrările au fost finalizate în decembrie 2023, iar recepția punerii în funcțiune a celor zece stații este programată pentru astăzi, 14 februarie, după efectuarea probelor de 72 de ore
Vânzarea Băncii Românești, un proces care a început acum doi ani, se îndreaptă spre final cu trei investitori rămași în cursă care trebuie să depună ofertele finale până la sfârșitul
Clinica Ritmico Focșani are o suprafață de 120 de metri pătrați și trei cabinete medicale.
”Peste 60% dintre pacienții care vin la Spitalul Monza și la Centrele de Excelență ARES
Alexandru Peneș, de profesie regizor și jurist, cu experiență de peste 10 ani în antreprenoriat online și social media, a investit 150.000 euro în dezvoltarea unei platforme online
“Prioritizăm educația pentru deprinderea unor obiceiuri care să îi permită să fie sănătos fizic și psihic, prevenția și tratamentele minim invazive, utilizând materiale care ajută la
GTS Telecom, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicații pentru companii de pe piața locală, a investit în ultimii ani peste 2 milioane de euro în centrele proprii
Intesa Sanpaolo România, subsidiara locală a grupului italian cu același nume, a închis primele nouă luni din acest an cu profit net de 4 milioane de euro, la jumătate față de aceeași