Acțiunile răscumpărate vor fi anulate, iar capitalul social va fi redus, măsură ce va contribui la creșterea valorii pe termen lung pentru acționari și la optimizarea structurii de
Noi facem o serie întreagă de demersuri, pentru a fi un partener structurat. De multe ori dialogul rămâne într-o zonă de principiu în care suntem cu toții de acord”.
Un alt fir important al conferinței este schimbarea structurii pieței: rolul tot mai vizibil al fondurilor de pensii și mutuale, dezvoltarea ETF-urilor locale, intrarea unor investitori
Compania pune fluctuația pe seama ciclului lung de fabricație și a structurii programului de producție – fabricație sau mentenanță -, în condițiile unui grad de încărcare a capacităților
Lucrările includ refacerea completă a structurii rutiere, realizarea fundației drumului, modernizarea acostamentelor și amenajarea conexiunilor cu drumurile secundare.
Microfisurile sunt create de efecte locale termice și nu au nicio influența asupra caracteristicilor de rezistență ale structurii>>”, potrivit unui comunicat transmis de CNADNR
Potrivit structurii de finanțare, garanția BID permite mobilizarea creditului comercial necesar proiectului și asigurarea cofinanțării fără afectarea gradului de îndatorare al Municipiului
Obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar și colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităților și diversificarea portofoliului