Compania de prospectare geologică Prospecțiuni București (simbol bursier PRSN) a raportat la Bursa de Valori București semnarea unui contract ce are ca obiect prestarea de servicii
Pandemia a schimbat percepția oamenilor asupra sănătății și a ajutat la conștientizarea nevoilor de servicii, la accesarea serviciilor medicale, afirmă Florentina Tomoiu, expert consultant
Furnizorul de servicii medicale private MedLife (simbol bursier M) a anunțat marți la Bursa de Valori București că Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life a raportat trecerea
economică în 2019, de 5,5%, după un avans probabil de 3,5 - 4,5% în 2018 ♦ Economiștii pun sub semnul întrebării capacitatea economiei de a face un astfel de salt pe final de ciclu economic
Startup-ul SupplyBlockchain, care a fost fondat de românul Sebastian Cochinescu în SUA, a furnizat servicii de blockchain pentru exercițiul NATO „Vigorous Warrior 19”, desfășurat în
În țările mai avansate din punct de vedere al dezvoltării rețelei 5G, operatorii telecom au considerat noua generația de conectivitate un serviciu premium, ceea ce a adus creșteri de
România este prima țară în care grupul francez Orange, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața globală de telecom, va lansa servicii de comunicații 5G, a anunțat la București,
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie pe care o mai deține statul român, a anunțat oficial că vrea să cumpere active active scoase la vânzare de Enel România și CEZ România și caută servicii