Grupul DENT ESTET a fost înființat în anul 1999 de Oana Taban și include 18 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea
Dent Estet a ajuns în alte trei orașe importante din țară: Ploiești, unde am construit o clinică nouă cu o investiție de 1,7 milioane de euro, Cluj-Napoca, grație unui parteneriat puternic
. (…) Angajatorii compensează prin facilități de transport, nu e neapărat rolul lor să compenseze asta, dar pentru că au nevoie de oameni, îi aduc la București de la Ploiești.
„Deși avem o bază solidă – susținută de lansări precum Madrí Excepcional, investiții continue în fabrica din Ploiești și în echipele noastre – ne confruntăm cu creșteri de taxe, iar
Cea mai mare parte va fi livrată în București – 63% (aproximativ 190.000 mp), urmat de Cluj – 8% (25.000 mp), Brașov, Ploiești și Sibiu, cu 5% (15.000 mp fiecare).
Pe de altă parte, vânzările retailerilor din AFI Ploiești s-au apreciat cu peste 12% în T1, iar venitul operațional net a crescut cu 16%, atingând 1,2 milioane de euro, la un grad