Brandul de mezeluri Marex, deținut de omul de afaceri Marin Moraru, este prezent pe rafturile magazinelor din retailul modern ca fiind produs de firma MIMBU din Brăila, entitate fără
Prețurile petrolului au urcat miercuri peste 100 de dolari pe baril pentru prima dată din iulie, în condițiile în care escaladarea ostilităților din Orientul Mijlociu a amplificat temerile
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu riscă să împingă petrolul la 150 de dolari pe baril în următoarele luni, pe fondul unor stocuri globale deja foarte reduse și al perturbărilor
arhitectura, fizica, matematica, arta, și transpunându-le în experiențe hand zone, în activități prin care copiii explorează materiale didactice sau bricolează“, a explicat Adina Marin
E o maturizare reală a pieței“, spune Cătălin Marin, managing partner, SVN România Credit & Financial Solutions, în cadrul emisiunii ZF Real Estate by Storia. În prim…
intrată sub umbrela grupului eMAG în urmă cu doi ani, mizează anul acesta pe venituri de circa 6-7 ori mai mari decât în 2020, când cifra de afaceri a companiei HCL Online Advertising SRL
SIF Hoteluri a închiriat hotelul și autogara Beta din Cluj Napoca către firma Fany Prestari Servicii SRL pentru suma de 130.000 euro și a semnat o promisiune de vânzare a activului
Compania NewCold Romania SRL, parte a grupului olandez NewCold Group, unul dintre liderii globali în soluții de depozitare frigorifică automatizată, va dezvolta primul depozit frigorific
Urmăriți ZF Live vineri 2 februarie 2018 ora 12.00 cu Marius Ursulescu, directorul general al Custom Production Europe SRL, producător de case marcat și imprimante fiscale.