În T1/2025 au fost realizate toate lucrările necesare pentru repornirea instalației de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE), unitate care a intrat în fluxul operațional la începutul
analiza dacă va menține și anul viitor clasa pregătitoare în școli, în condițiile în care sistemul a fost păstrat pentru acest an deoarece înscrierile erau în derulare la momentul instalării
Consiliul de administrație al Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) a decis într-o ședință care a avut loc la începutul acestei săptămâni să repornească o parte din instalațiile combinatului
Lipsurile din spitale, clădirile vechi, instalațiile care cedează și duc la tragedii precum incendiile de la Piatra Neamț și Spitalul Matei Balș nu se traduc însă și prin bani mai mulți
HAVI Logistics, una dintre cele mai mari companii de transport și logistică de pe plan local, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de 664,4 mil. lei (peste 140 mil. euro), mai