că au primit o ofertă de cumpărare pentru rafinăria Petrotel din Ploiești, “miezul” celui mai fierbinte scandal de evaziune fiscală și spălare de bani din România, chiar de la o companie
aprilie 1997-martie 2001), director economic, director comercial, contabil șef la Combinatul pentru producerea, industrializarea și comercializarea cărnii de porc Ialomița – S.C
Apcom IT Distribution S.A., distribuitor autorizat al produselor Apple în România, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 2,06 mld. lei (409 mil. euro), în scădere cu 20,2% față
Producătorul de bere Bergenbier, parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a încheiat un parteneriat de lungă durată cu Untold, colaborare care devine oficială odată cu editia
Statisticile arată că Azomureș este a treia companie din punctul de vedere al capitalizării care părăsește Bursa de Valori București, după Banca Agricolă (Raiffeisen) și Sidex (ArcelorMittal
Reprezentanții Liberty Galați, fostul combinat siderurgic Sidex Galați, au transmis, la solicitarea ZF că posibila preluare a topitoriei de aluminiu Dunkirk de către o companie americană
Reprezentanții Liberty Galați, fostul combinat siderurgic Sidex Galați, au transmis, la solicitarea ZF, că posibila preluare a topitoriei de aluminiu Dunkirk de către o companie americană