Banca Internațională de Investiții (IIB), fondată în 1970 de mai multe state printre care și România, a raportat pentru 2021 profit net de 7,9 mil. euro, în creștere cu 8% față de același
Facilității de Redresare și Reziliență, un instrument de 723,8 miliarde de euro, se dovedesc, la doi ani de la lansarea programului, prea mari pentru capacitatea administrativă a multor state
Peste 1.500 de vietnamezi au venit în prima jumătate a acestui an să lucreze în România, aceștia reprezentând cea mai vastă comunitate a cetățenilor din state non-UE care au venit în
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon vor putea să aibă investiții și mai mari în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor, dar și de alte state din Uniunea Europeană, întrucât
Nikolay Kosov, președintele Băncii Internaționale de Investiții, o instituție financiară cu sediul la Moscova și care are ca acționari nouă state printre care și România, spune că
Cea mai mare bancă germană a fost de acord să plătească o sumă totală de 220 milioane de dolari către 45 de state americane pentru a pune capăt unei anchete privind manipularea Libor
Șefii de state și de guverne din șapte economii est-europene care s-au întâlnit în Bled, Slovenia, la sfârșitul lunii august au fost atunci atât de siguri că au învins coronavirusul
motiv serios de îngrijorare, care necesită adaptarea urgentă a reglementărilor și a vitezei de reacție din Uniunea Europeană, înainte ca decalajele în fața SUA, Chinei dar și a unor state