În total, cele 1.059 de companii funcționale, înființate prin programul Start-Up Diaspora au avut în anul 2020 un număr de 2.123 de angajați, conform datelor Confidas.ro.
Transelectrica (simbol bursier TEL), compania națională de transport al energiei electrice, a înregistrat anul trecut venituri totale operaționale de 3,7 miliarde lei, în creștere cu
BET, principalul indice al Bursei de Valori București, din structura căruia fac parte cei mai lichizi emitenți de la BVB, s-a apreciat în fiecare dintre ultimele șapte ședințe de t...
.
“Anul acesta, energia solară va reprezenta aproape 13% din capacitatea totală instalată în Bulgaria, iar estimările sugerează că până în 2030 vor fi generați aproape 6 GW
Un contract vizează achiziția a 100% din Crucea Power Park pentru un preț total de 8,47 milioane de euro, proiectul în cauză fiind eolian, cu o capacitate instalată/proiectată de 121
Datoria externă totală a României, publică și privată, a crescut în perioada ianuarie-august 2022 cu 5,1 miliarde de euro, la 141,7 miliarde euro, din care datoria administrației publice
Oficial, reprezetanții Enel au precizat că „politica grupului este de a nu comenta zvonuri de piață.“
„Totul este de vânzare acum“, spun oameni din industria energetică.
Datoria externă totală a României, publică și privată, a crescut în perioada ianuarie-iulie 2022 cu 5,81 miliarde de euro, la 140,4 miliarde euro, din care datoria administrației publice