cu anii 2018 și 2017, rezultând astfel al treilea an consecutiv în scădere˝, a declarat Cristian Bărcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări de SRL
lucrat la elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și a documentelor de achiziție, finalizate în luna octombrie 2018, câștigătorul lucrărilor fiind compania Eldiclau SRL
tranzacției, preluarea Europharm s-a făcut prin intermediul companiei Santa, deținută de Attila Santa (22% din pachetul de acțiuni), Iosif Nandor Santa (22%) și compania Sanosans SRL
Utilitech Services este controlată în proporție de 99,99% de către Lucian-Constantin Ciofoaia, în timp ce Stratus Investcapital SRL deține 0,01% din capitalul social, potrivit datelor
Săptămână trecută MedLife a anunțat că a cumpărat pachetul majoritar la Pharmacen Distribuție SRL, tranzacție despre care susține că este cea mai mare achiziție din acest an.
Până la finalul acestui an vom achiziționa restul de 40% din acțiunile companiei”, a spus Sven Marinus, CEO al emitentului de tichete valorice Sodexo Benefits & Rewards România,
Paypoint, listat la Bursa de la Londra, este prezent pe piața locală prin intermediul firmelor PayPoint Services SRL și PayZone SA.
”În linie cu prioritățile noastre strategice,
Pe de altă parte, faptul că am atins maximul din ultimul deceniu la nivel de întreruperi, în timp ce numărul companiilor SRL nou înmatriculate s-a păstrat relativ constant, ne arată