Pe luna mai avem o scădere în jur de 3%, dar trebuie să ținem cont că și în aprilie am avut o scădere de 2,5%“, spune Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al Goldring.
fost mulți vânzători care au dorit să își rebalanseze cât de cât conturile, să nu rămână cu pierderile nemarcate cei care erau pe plus“, spune Lucian Hanganu, broker de acțiuni, Goldring
perspectivele de dividende pentru anul bursier 2024, arată calculele realizate de Ziarul Financiar pe baza datelor solicitate și agregate de analiștii de la societatea de brokeraj Goldring
acestea vor fi fundamentul evoluției din următoarea perioadă pentru bursa locală, împreună cu propunerile de dividend ce vor veni în această primăvară”, mai spune reprezentantul Goldring
Situația pieței este incertă, iar surprize de genul acestei ordonanțe sunt greu, dacă nu imposibil, de anticipat“, spune Antonio Oroian, broker la Goldring, pentru ZF.
vor raporta în prima perioadă să vină cu rezultate peste cele avute în primul trimestru din 2023”, spune Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare în cadrul casei de brokeraj Goldring
Andrei Hareț, fost vicepreședinte al SABMiller, Anca Ioan, fostă CEO a Țiriac Holdings, și Roland Teufel, consultant german, alături de actualii administratori în frunte cu Victor