Transilvania (TLV), liderul pieței bancare românești după active, a mandatat un consorțiu format din Goldman Sachs Bank Europe SE, JPMorgan, Morgan Stanley, Nomura și BT Capital Partners
, ediția aprilie 2026, din care circa 875 mil. lei au fost în monedă națională, iar restul, de circa 207 mil. euro, au fost în euro, conform notificării publicate de BT Capital Partners
Analiștii de la BT Capital Partners scriu într-un raport că în ceea ce privește vânzările Teraplast Bistrița (TRP), prin orientarea către export și posibila relansare a investițiilor
locul 17 între cele mai valoroase 25 de companii din economia locală după ce compania a fost evaluată la 5 mld. lei (1,08 mld. euro), în creștrere cu 60%, potrivit BT Capital Partners
Fondul polonez Resource Partners, specializat în investiții de tip private equity în Europa Centrală si de Est, a negociat timp de cinci luni cu suedezii de la World Class pentru preluarea
Geo Mărgescu, CEO și fondator al companiei de dezvoltare imobiliară Forte Partners, spune că partea de centru-vest din Capitală, și în special zona Orhideea, va deveni în următorii
dezvoltator de soluții software pentru industria ospitalității, pe care compania a încheiat-o la începutul lunii iulie prin intermediul unui plasament privat intermediat de BT Capital Partners
Marina Cordun, copywriter al agenției de creație Lowe&Partners, parte a grupului de comunicare Lowe, crede că în ultimii ani, din cauza presiunii care există la nivelul bugetelor, clienții
În plus, aplicațiile de inteligență artificială (AI) pot crește nivelul unui business, prin analiza complexă a datelor, susțin Irina Dochițu, Global VP partners and alliances, Druid