Fondul Proprietatea (simbol bursier FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum Hidroelectrica, Petrom, Nuclearelectrica, a primit
este legat de intenția americanilor de la Exxon de a vinde participația de 50% în proiectul de gaze din Marea Neagră, unde au investit până acum 1,5 miliarde de dolari împreună cu Petrom
Marii emitenți prezenți la Bursa de Valori București, adică cei ale căror acțiuni intră în structura indicelui de referință BET, precum Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP), Banca
Marii emitenți prezenți la Bursa de Valori București, adică cei ale căror acțiuni intră în structura indicelui de referință BET, precum Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP), Banca
adică statul român – a construit bugetul pe 2025 pentru a include aproape integral profiturile companiilor din subordine, brokerii au calculat randamente ale dividendelor de la OMV Petrom
adică statul român – a construit bugetul pe 2025 pentru a include aproape integral profiturile companiilor din subordine, brokerii au calculat randamente ale dividendelor de la OMV Petrom
Fondurile de pensii private Pilon II și cele de pensii facultative Pilon III au realizat în luna mai tranzacții care au totalizat mai mult de jumătate (61,5%) din rulajul lunar pe OMV Petrom
Ziarul Financiar a identificat zece companii care au reușit să își mențină statutul de lider al pieței în care activează în ultimii 20 de ani, fiind vorba de OMV Petrom, Automobile
dezvoltatorul român de proiecte imobiliare cu destinație mixtă și reconversie urbană verde, care a inaugurat anul acesta Lagoon Park Bucharest, o plajă artificială în nordul orașului, lângă Petrom
Automobile Dacia, MV Petrom și Rompetrol Rafinare sunt cele mai mari companii românești în funcție de venituri din Europa Centrală într-un top al celor mai mari 500 de firme din această