Clasamentul celor mai mari companii ca număr de pasageri din România este condus în continuare de operatorul aerian low-cost Wizz Air, în timp ce pe Otopeni liderul este Tarom, com...
A reușit să convingă peste 2.000 de clienți companii, de la afaceri mici de familie până la multinaționale, să-i cumpere produsele de papetărie, dar după ce businessul din distribu...
Compania are în prezent șapte magazine sub brandul Leroy Merlin în România (trei construite de la zero și patru transformate din unități bauMax).
OpenAI a dezvăluit anterior că un grup de agenți AI aflați în testare au scăpat de sub control și au lucrat împreună, în secret, pentru a pătrunde în sistemele unei alte firme de tehnologie
pe tărâmul bankingului, dar și consolidarea sistemului bancar autohton se va manifesta în continuare în condițiile în care mai există bănci, în special cele cu o cotă de piață de sub
companii din județele din Muntenia și din Dobrogea, unde valoarea PIB per capita a fost de peste 5.700 de euro (exceptând municipiul București și județul Ilfov), cu aproape un sfert sub
Acționarii Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operator în sistem de franciză al restaurantelor Pizza Hut, KFC și Taco Bell în România, au aprobat propunerea Consiliului de
Banca Transilvania (TLV) a ajuns la 1,1 milioane de clienți din Generația Z și ocupă primul loc în preferințele românilor sub 30 de ani, depășind atât băncile tradiționale, cât și neo-băncile
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) a aprobat repartizarea profitului net din 2025 și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2026...