Expertiza sa a fost completată de experiența ca CEO al Surcouf, un lanț franțuzesc de magazine de computere pe care ulterior l-a cumpărat, după care a devenit CEO al UFP International
Printre companiile care au dispărut de pe piață se numără K Tech Electronics – operatorul rețelei de magazine de computere Ultra Pro, care a intrat în faliment, și Flamingo Internațional
așteptările analiștilor cu privire la primul trimestru al actualului exercițiu financiar (raportat la sfârșitul lunii februarie), rezultatele fiind stimulate de vânzările comerciale de computere
amintit vor evidenția procentele de aplicare a criteriilor verzi din procedurile de achiziție publică pentru celelalte categorii de bunuri și servicii, adică autovehicule, mobilier, computere
Vânzările de haine, accesorii și rechizite școlare rămân constante, dar cele de produse de tehnologie (computere, hardware, terminale electronice sau abonamente digitale) scad cu 11%
De asemenea, o mare parte din computere au tehnologie veche și nu vor permite instalarea unor sisteme de operare avansate. De aceea ele va trebui înlocuite.
primele 6 luni ale anului, Romcab a semnat contracte pentru vânzări de peste 40 milianel lei cu o serie de parteneri externe, respectiv companiile germane Klaus Faber și Witthinrich Gmbh
un executiv cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar și operațional, ocupând de-a lungul carierei sale diverse poziții de conducere la EDS Group (Euro-Druckservice GmbH