instituțional înființează Council of Distinguished Minds, for consultativ care vrea să contribuie la definirea priorităților strategice pentru dezvoltarea României în contextul european și global
Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), instituție coordonatoare a Team Romania în cadrul programului Global Gateway al Uniunii Europene, lansează două instrumente
Masivele rezerve de petrol ale Chinei și mixul energetic diversificat al țării au ajutat la atenuarea impactului economic global al războiului din Iran, arată economiștii Băncii Centrale
financiari internaționali de rang înalt au avertizat că cele mai recente modele de inteligență artificială dezvoltate de companiile tech din SUA ar putea amenința sistemul bancar global
Grupul italian Tenaris, jucător global în industria de țevi din oțel, listat la bursele din Milano și New York, a anunțat luni semnarea unui acord pentru achiziționarea a 100% din capitalul
urcat în topul destinațiilor de investiții din Europa, fiind alături de Polonia una dintre cele mai atractive piețe din regiune pentru investitorii internaționali, arată datele PwC Global
Economia României ar urma să stagneze în acest an (creștere economică de 0%), iar în 2027 am putea înregistra o creștere de 1,7%, arată Banca Mondială în cel mai recent raport, Global
Endava, furnizorul global de servicii de transformare digitală, a încheiat un parteneriat cu Mastercard prin care cele două companii își propun să dezvolte și să implementeze o nouă
și în România, au tranzacționat acțiuni SpaceX în valoare de 19,03 milioane de dolari în prima săptămână de tranzacționare de la listare, plasând România pe locul trei la nivel global