ediție a întâlnirii HR Insider, la care au participat Adina Gheorghe, project manager al platformei ZFeLEARNING, Oana Fărcășanu, directul de resurse umane al Danone, Andreea Baciu, solution
Întrebat de jurnaliști dacă poate defini MTO-ul, premierul nu a oferit un raspuns concret și a replicat că poate spune exact care sunt obligațiile României în baza Tratului de Stabilitate
Concret, banca a transmis că a accelerat acordarea de finanțări pentru realizarea proiectelor de investiții menite să conducă la eficientizarea consumului de energie electrică, inclusiv
Concret, la Anghel Saligny, unde valoarea totală a programului este de 66 mld. lei, au fost aprobate 5.758 de obiective de investiții, însă doar 4.375 de proiecte – în valoare de 52
Concret, în ședința de Guvern de ieri a fost aprobat proiectul de hotărâre privind extinderea aplicării prevederilor Contractului colectiv de muncă înregistrat la nivelul sectorului
În urmă cu un deceniu 141.000 de nerezidenți aveau depozite bancare în România în sumă de peste 11 mld. euro
Concret, la final de S1/2025 erau garantate 221.754 de persoane fizice
Strategia noastră vizează atât consolidarea poziției în România, cât și extinderea în alte piețe, printr-un portofoliu diversificat de concepte inovatoare”, spune Cristina Alexandru