Evoluția a fost influențată atât de contextul macroeconomic, cât și de tranziția dinspre sectorul „growth”, reprezentat preponderent de acțiuni din industria tech, către cel de tip
chiar înțelegi și știi cum să evaluezi“, explică Cristian Munteanu, managing partner în cadrul Early Game Ventures, unul dintre cele mai active fonduri de investiții în start-up-uri tech
Companii din China, Coreea, Japonia, dar și occidentale se grăbesc acum să investească în Malaezia, iar toate aceste investiții au legătură cu războiul tech dintre SUA și China.
Clienții deserviți de Cargo-Partner sunt variați, fac parte din sectoarele importante ale economiei: automotive, high-tech, retail, fashion, alimentar, farma.
piața AeRO și piața principală ca posibile segmente de tranzacționare, în timp ce compania iHunt Technology Import Export din Ploiești, producător de telefoane mobile și gadgeturi hi-tech
Prin îmbinarea noilor soluții high-tech cu produsele financiare, ne propunem să oferim servicii simple, sigure și ușor accesibile, pentru a fi alături de clienți și familiile acestora
Gigantul bancar pariază în acest an pe companiile de curierat, cum ar fi FedEx și UPS, cele de tech, precum IBM sau cele de imobiliare, ca parte a unei strategii de „creștere a siguranței