parcuri eoliene și fotovoltaice“, a declarat pentru ZF Dan Alistar, președintele companiei, adăugând că firma va furniza servicii de securitate producătorului italian Enel Green Power
fuziunile dintre corporații americane, procesul de privatizare din Turcia și procesul de consolidare din segmentul generării de energie în Rusia”, se arată în raportul trimestrial Power
Polonia are de exemplu 3.000 de kilometri de autostradă“, a spus Kinga Daradics, cel mai tânăr executiv din industria petrolieră, prezent la ZF Power Summit ’15, evenimentul
Acest proiect este evaluat la 6,5 miliarde de euro, negocierile pentru realizarea investiției fiind derulate cu chinezii de la China General Nuclear Power Corporation, singura companie
Cele mai importante proiecte pentru care compania a livrat anul acesta beton sunt parcul eolian Zephyr din Dobrogea, dezvoltat de Enel Green Power, lotul 4 al autostrăzii Orăștie-Sibiu
Dar există proiecte mari, aflate în curs de dezvoltare, care au întârzieri și se lovesc de refuzuri și probleme”, a comentat el în cadrul ZF Power Summit 2023.
Probabil vom avea și resursa de gaz în următorii 3 ani, deci orizontul cam ăsta este, să facem tranziția eergetică parțial cu capacități pe gaz”, a spus el în cadrul ZF Power Summit
Daniel Farmache deține în prezent funcția de Deputy CEO al grupului alcătuit din Electrogrup SA, Direct One SA, Netcity Telecom SRL, Nova Power & Gas SRL și WESEE SRL.
larg consum Procter & Gamble, AirWick și Unilever au fost și ei vizibili cu branduri precum Capsulele Ariel 3 in 1 Pods, Ariel, Wash&Go, AirWick Pure și Domestos Extended Power