Pétry, Holcim: Marile proiecte de infrastructură vor fi lansate abia anul viitor
WikiZF: Profilul companiei Holcim (România) S.A.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
WikiZF: Profilul companiei Holcim (România) S.A.
Familia Apreutese controlează International Alexander Holding, un grup de transport, logistică și servicii auto cu operațiuni în România, Ungaria, Serbia și Cehia.
Înainte de a fonda TVS Holding Brașov, Teszari a deținut și condus propria sa afacere.
De asemenea, ratingul ProCredit Holding a fost confirmat la BBB / Stabil.
Antje Marielle Gerhold a fost anterior manager în cadrul ProCredit Holding, compania mamă a ProCredit Bank România.
„Muncim la crearea unui holding industrial mare.
În perioada 1994 „ 2000, Harald Steirer a ocupat diverse funcții în cadrul Uniqa Versicherungs Holding în Austria, iar spre sfârșitul perioadei a fost chiar director general.
Din totalul investiției, 5,4 milioane de euro reprezintă un credit de la Banca Românească acordat companiei Terra Muntenia, parte a Valvis Holding.
de rambursare, potrivit unui studiu BNR privind riscul și neîndeplinirea obligațiilor ipotecare cu titlul „Recourse and (strategic) mortgage defaults: Evidence from changes in housing
profituri în scădere cu 9,4% și venituri cu 7,4% mai mici în primele nouă luni din 2024 față de aceeași perioadă din 2023, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la Goldring