aproape 20.000 de metri pătrați tranzacționați.
”Piața industrială a reușit să își mențină dinamica și în acest an, chiar dacă așa cum era de așteptat planurile companiilor au fost date
Piața de electro-IT s-a apropiat în 2017 de 3 mld. euro, o valoare istorică pentru România, și tot pentru prima dată a depășit piața de profil din Cehia, o țară mai dezvoltată dar cu
Autostrada Ploiești-Brașov, proiect în parteneriat public-privat care se ridică la valoarea de 1,3 miliarde de euro, se află în faza a doua, de stabilire a firmei câștigătoare, apo...
AFI Europe a semnat o ofertă neangajantă că vrea să cumpere cele patru proiecte de birouri din România ale sud-africanilor ♦ Pentru prima dată în ultimii zece ani, yieldul dintr-o tranzacție
Omul de afaceri Eugen Păturan, cunoscut în special pentru că deține franciza Bata în România din 2003, dezvoltă acum în paralel și brandul AW Lab sub care a deschis recent cel de-al
Industria auto din România a intrat într-o nouă fază după cinci ani de creștere neîntreruptă. Cifra de afaceri a sectorului automotive, care include atât producția de autovehicul...
“Când președintele este în deplasări, cum este cazul acum când se află pentru trei zile în Europa (în Austria, România și Bulgaria – n.n.) , poate va trebui să ia cuvântul în publi...