Producție de medicamente. Cu pași mici, dar siguri
Suntem în plin proces și acest lucru implică investiții atât în tehnologie, cât și în oameni”, au transmis reprezentanții Zentiva.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Suntem în plin proces și acest lucru implică investiții atât în tehnologie, cât și în oameni”, au transmis reprezentanții Zentiva.
Totuși, pentru a-și pune în aplicare planurile, Merz trebuie mai întâi să formeze o coaliție – un proces care ar putea dura săptămâni sau chiar luni, blocând temporar procesul decizional
Ca procent între cele două, cererea este mai mare pentru Seria 5, în timp ce Seria 7 va fi pentru serviciul Luxury, iar pentru a ne amortiza mai repede investiția, vom cumpăra mai multe
Totuși, creditul corporate în lei a încetinit în februarie după o lună ianuarie în care stocul crescuse cu peste un procent lună la lună.
Anul facturilor record la gaze Marii consumatori de gaze vor avea de înfruntat unul dintre cei mai dificili ani din cauza liberalizării prețurilor la gaze, process care se va finaliza
Grupul de IT, specializat în industria RPA (robotic process automation), și-a redus semnificativ pierderile, de la 526 de milioane de dolari la 328 de milioane de dolari în aceeași
echipelor IT o creștere a interesului explorării tehnologiilor emergente, incluzând aplicațiile inteligenței artificiale și machine learning, Internet of Things, precum și Robotic Process
Firma vizată de Apple în proces este Mobile Star LLC.
Președintele Traian Băsescu a “trasat” în timpul ceremoniei de depunere a jurământului mai multe sarcini noului guvern: să înceapă un proces de restabilire a nivelului de
„Procesul de vânzare un pic mai dificil decât ceea ce anticipasem noi inițial.