Apartamentele aflate la vânzare s-au scumpit în luna martie cu o medie de 11% la nivel national, în conditiile în care în București creșterea a fost de 13%, cel mai mare avans fiind
Compania germană Metro Cash & Carry, activă pe segmentul angro, a obținut anul trecut o cifră de afaceri medie per angajat de aproape 1,5 mil. lei, cea mai mare din industrie, fiind
grupului elen OTE, a confirmat marți dimineață într-un gest surpriză faptul că se afă în negocieri de vânzare a companiei cu antreprenorul local Adrian Tomșa, proprietarul Clever Media
Un procent de 75% dintre consumatorii români care se gândesc să investească în proiecte de eficiența energetică vor să apeleze la finanțare bancară, peste media de 64% înregistrată
GroupM, deținută de WPP, una dintre cele mai importante agenții de media din lume, a declarat clienților că nu mai consideră Twitter drept un risc pentru utilizatori, la doar câteva
în 2008 (când media UE era de 14,7%), însă ulterior a început din nou să crească.Conform strategiei Europa 2020, România trebuie să atingă, în următorii doi ani, ținta de a avea o
ale costului cu forța de muncă din UE, dar, cu toate acestea, pentru un angajat român compania plătește 6,9 euro pe oră (circa 1.100 de euro pe lună), față de 27,4 euro pe oră, media
Din totalul județelor, în 29 puterea de cumpărare este cu până la 4% sub media națională, 8 județe beneficiază de un venit net anual cu minim 4% peste media națiolală, iar în restul