Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor din România, spune că asociația a propus Finanțelor crearea unui cont de investiții și acumulare prin care un investitor român și-ar crea
În următoarele șase luni persoanele fizice vor plăti un tarif maxim pentru asigurarea auto obligatorie (RCA) cuprins între 541 de lei pe an și 3.087 lei pe an, în funcție de vârstă
de o infrastructură fixă, iar la rândul lor și operatorii de rețele fixe – așa cum sunt și cabliștii, sunt tot mai interesați de soluțiile mobile, au declarat oficialii Asociației