Planificarea capacitatilor de productie si gestionarea lantului de aprovizionare (“supply-chain”) este o stiinta (aproape) exacta, si este utilizata la fabricarea de scobitori, rachete sol-sol
reuni pe cei mai importanți jucători din domeniul sănătății, oficiali, dar și reprezentanți ai celor mai mari spitale publice și private, pentru a dezbate problemele sistemului medical
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat joi că în pachetul de investiții strategice, care vor fi realizate prin parteneriat public-privat, este inclus și „orașul medical universitar Complex
al centrelor de oncologie Neolife Romania, ca urmare a aprobării acesteia de către Consiliul Concurenței, aceasta fiind cea mai mare tranzacție initiată de compania de servicii medicale
România și Bulgaria sunt statele în care, potrivit analizei PMR, se va observa o creștere a utilizării serviciilor medicale private în următorii șase ani, iar Polonia își continua